Monday 25th September 2017,
Federatia Romana de Rugby

Marius Antonescu a semnat cu Colomiers si va evolua in Pro D2

18 mai 2017 First XV

Internationalul Marius Antonescu a semnat o intelegere pentru doua sezoane cu Colomiers, cu optiune de a prelungi intelegerea cu inca un an. El va evolua cu noul sau club in ProD2, al doilea esalon valoric al rugbyului francez. Aici va fi coleg cu alti doi Stejari, Mihai Macovei si Otar Turashvili, care joaca la Colomiers din 2015 .

Aflat la final de contract cu Tarbes, care a fost retrogradata sezonul trecut in Federale 1 din cauza unor probleme administrative si financiare, Antonescu a mai avut oferte si de la alte echipe din Federale 1 si ProD2. „Am ales clubul unde am mai multe sanse sa joc”, a spus el. La Colomiers va colabora cu Marc Dantin, antrenorul pachetului de inaintare cu care a lucrat la Tarbes, ce s-a alaturat si el gruparii  din Haute-Garonne.

Colomiers a terminat pe locul 7 editia din acest an a ProD2. De altfel, clubul a facut in aceste zile o campanie masiva de transferuri, nu mai putin de opt jucatori alaturandu-se echipei.”Acest transfer inseamna un pas inainte pentru mine si imi dovedeste ca nu am muncit degeaba pana acum. Este un transfer catre un club din Pro D2 pe care l-am asteptat de ceva timp si ma bucur ca a aparut acum. Este un plus  faptul ca o sa ajung intr -o echipa foarte buna unde cunosc deja cativa jucatori cu care am jucat in trecut. Principalul obiectiv pe care il am acum este sa imi castig locul in echipa pentru ca fiind nou o sa plec de la zero. Trebuie sa dau totul in antrenamente si in meciuri, sa fiu concentrat 100% pe ce am de facut si sa arat care imi este valoarea. Ma bucur ca mai am romani in echipa, pe Macovei si Turashvili, pentru ca asta te face sa te gandesti mai des acasa, sa ii simti ca pe o familie. In plus, legaturile care s-au creat la echipa nationala continua aici, ne putem baza unii pe ceilalti”, a declarat Marius Antonescu pentru „FRR.ro”.

 

Marius Antonescu (foto, in dreapta) va evolua la Colomiers

Transferat la Tarbes in 2014, jucatorul de linia a doua originar din Braila si crescut la LPS Focsani, a evoluat in Romania pentru CS Dinamo Bucuresti si Olimpia Bucuresti. Marius Antonescu este unul dintre jucatorii de baza ai echipei Romaniei si campion european in acest sezon cu Stejarii, el adunand pana acum 25 de prezente in prima reprezentativa, una dintre acestea fiind la Cupa Mondiala din 2015, in meciul cu Italia.

Progresul facut de la meci la meci s-a reflectat in editia trecuta a World Rugby Nations Cup, cand conform statisticilor a fost cel mai prolific aparator din echipa Romaniei, cu 24 de placaje reusite. In varsta de 24 de ani, jucatorul (1,98m si 108 kg) a debutat pentru nationala de seniori in 2014 intr-un meci cu Emerging Ireland, la competitia organizata la Bucuresti, IRB Nations Cup. In ultimul an competitional a fost nelipsit din Primul XV, unde a facut echipa in linia a doua cu Johannes Van Heerden.

1,247 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

  1. Atta 18 mai 2017 at 14:20

    Succes Marius !

Leave A Response