Friday 17th August 2018,
Federatia Romana de Rugby

Nationala de rugby 7 feminin se reuneste intr-un nou stagiu de pregatire la Snagov

31 mai 2017 7's Women

Nationala de rugby 7 feminin continua pregatirea pentru Campionatul European din acest an, etapa inaugurala a competitiei fiind programata intre 10-11 iunie la Ostrava.   Ghindele se vor reuni in cel de-al doilea stagiu de pregatire care va avea loc la Complexul Sportiv National Snagov din Silistea Snagovului in perioada 2 -8 iunie. Acest stagiu include si plecarea la prima etapa a Campionatului European. Reunirea lotului va avea loc vineri, 2 iunie, ora 10:00 , la sediul Federatiei Romane de Rugby din Bd. Marasti, nr. 18-20. Antrenorii echipei nationale au selectat un numar de 15 fete, cele mai multe, 8, provenind de la Politehnica Iasi, liderul la zi al clasamentului Campionatului National de rugby 7.

„In aceasta saptamana pe care o avem la dispozitie inainte de a pleca la Ostrava trebuie sa definitivam un lot cat mai bun de jucatoare. Este un pic greu sa faci selectia in conditiile in care avem doar trei echipe de senioare in tara si de la stagiu la stagiu fetele se schimba. De exemplu la prima reunire, am avut opt junioare si opt senioare in lot, unele din fetele pe care ne bazam sunt accidentate, altele dau Bacalaureatul sau licenta. Este important sa vedem in ce forma sunt fetele chemate in stagiu si sa le alegem pe cele mai bune 12. Se vede munca antrenorilor cu care acestea au lucrat la echipa nationala pana acum, le multumim tuturor ca au reusit sa construiasca un nucleu frumos. In ce priveste participarea la Campionatul European, un obiectiv realist este clasarea in 5-8, desi eu imi doresc sa ajungem cat mai aproape de podium. Repet, saptamana viitoare este foarte importanta pentru ca ne vom pregati pe programul de turneu, cu trei antrenamente in doua zile consecutive si apoi vom face pauza o zi. Planul de joc pentru etapa de la Ostrava il vom stabili in functie de jucatoarele pe care le vom avea, de calitatile lor”, a declarat Dan Tufaru, antrenorul echipei.

Lotul Romaniei pentru stagiul de la Snagov:

Universitatea Cluj: Monica Rusu, Alina Dinca, Cristina Rusu,
Agronomia Bucuresti: Irina Hirjete, Ana Voicu si Simona Ungureanu
Politehnica Iasi: Georgiana Gabor, Emilia Vizitiu, Maria Andreea Atomi, Ana Maria Sandu, Andreea Brinza, Gabriela Buciumanu, Gabriela Lepciuc, Ioana-Nicoleta Acatrinei
Ariesul Mihai Viteazu: Ioana Rafaila

Staff: Antrenori: Neculai Tarcan si Dan Tufaru, Preparator fizic: Adina Dreve, Doctor: Marius Todosi, Manager: Dan Tufaru

FOTO: Luigi Padureanu

3,757 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response