Tuesday 26th September 2017,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic…All Blacks-British Lions: Importanta lucrurilor simple

27 iunie 2017 INTERNATIONAL

All Blacks-British Lions 30-15 (13-8)

Cu riscul de a simplifica, imi ingadui sa afirm ca testul de pe Eden Park – primul din seria de trei meciuri test – a fost o demonstratie care a scos in evidenta importanta elementelor fundamentale ale jocului de rugby.
Unul dintre privilegiile – printre multe altele – pe care simt ca le ofera evolutiile selectionatei All Blacks este acela ca aduc in prim plan extraordinara importanta a bazelor jocului de rugby; si, mai departe, importanta calitatii executiei procedeelor fundamentale ale jocului de rugby.

Cand se intalnesc doua echipe de mare valoare – asa cum a fost cazul acestui test All Blacks-British Lions – de multe ori diferenta dinte invingator si invins se face la nivelul executiei lucrurilor simple. Adica, la nivelul detaliilor.
Si, pentru a sustine afirmatiile de mai sus – cu care cititorii pot fi sau nu de acord – ii invit sa rememoram trei faze ale meciului de pe Eden Park:
Minutul 18: Aaron Smith joaca rapid la mana o lovitura de pedeapsa si trei pase mai tarziu Codie Taylor marcheaza eseu la colt. Ce mi s-a parut a fi deosebit in aceasta faza?
– Balonul a traversat terenul de pe partea stanga pe partea dreapta circuland de-a lungul traseului a doar trei pase.
– Acuratetea celor trei pase, cu o mentiune speciala pentru pasa decisiva – sfredelind aerul – a lui Israel Dagg.
– Indemanarea lui Codie Taylor. Balonul pornit din mainile lui Dagg a plutit, rotindu-se in jurul axei longitudinale asemeni unui sfredel, si aterizand aproape de ghetele lui Codie Taylor. Aflat in alergare, taloneur-ul neo-zeelandez a cules, cu o dezarmanta usurinta, balonul la firul ierbii continuandu-si cursa si plonjand in eseu.
Minutul 23: Conor Murray lanseaza o lovitura inalta de picior, Beauden Barrett prinde balonul, dar placat de Elliot Daly, transmite o pasa foarte dificila lui Israel Dagg. Daca nu ar fi prins balonul, Dagg si-ar fi pus echipa intr-o situatie extrem de grea. Desi presat, la randul sau, de Conor Murray si Peter O’Mahoney, el a reusit sa pastreze controlul balonului intr-o pozitie dificila, indepartand pericolul ce plana in zona propriului „22”.
Minutul 55: Presiune All Blacks in gramada ordonata care avansa; Kieran Read, avandu-l in carca pe Conor Murray, ii paseaza, din cadere, cu o mana,dintr-o pozitie imposibila (Jaco Peyper i-a cerut lui George Ayoub, arbitrul responsabil cu reluarile video, sa verifice daca nu cumva Read comisese „inainte”) lui Aaron Smith, asigurand, astfel, fluiditatea fazei care avea sa se incheie cu eseul lui Rieko Ioane.

Am dat aceste exemple pentru a sublinia, inca o data – daca mai era nevoie – nivelul tehnicii individuale a jucatorilor neo-zeelandezi.
Cu siguranta, nici Codie Taylor, nici Israel Dagg si nici Kieran Read nu repeta la antrenamentele All Blacks scheme de joc cu asemenea pase dificile.
Explicatia trebuie cautata, probabil, cu multi ani in urma, in copilaria fiecaruia dintre ei.
Cum Codie Taylor a inceput sa (se) joace cu o minge de rugby de pe la 4 sau 5 ani – asa cum este normal pentru orice copil din Noua Zeelanda – atunci indemanarea demonstrata in faza eseului de pe Eden Park nu mai constituie o surpriza.

Meritul marilor echipe este sa creeze spectatorului impresia ca lucrurile complicate sunt, de fapt, foarte simple.
Dar nu doar All Blacks cu creat momente magice pe stadionul din Auckland, ci si „Leii” Britaniei.
Eseul marcat de Sean O’Brien va ramane in istoria rugby-ului ca unul dintre cele mai frumoase inscrise vreodata pe un teren de rugby.
Faza acestui eseul mi-a amintit de alte trei faze memorabile:
Eseul marcat de Gareth Edwards in meciul Barbarians-All Blacks., disputat in 1973, pe Twickenham, eseul lui Phillipe Saint-Andre, in meciul cu Anglia, in 1991, pe Twickenham si eseul lui Jean Luc Sadourny – „l’essai du bout du monde” – inscris in meciul Franta-All Blacks, in 1994, pe Eden Park.
Splendid contraatac lansat, de la 10 metri din „22”-ul propriu de Liam Williams – care l-a fentat cu eleganta pe Kieran Read – continuat de Jonathan Davies si Elliot Daly si concretizat de Sean O’Brien!
Absolut superb!

La fel ca si exemplele de mai sus, avandu-i ca protagonisti pe All Blacks, si aceasta faza are darul de a scoate in evidenta importanta bazelor acestui joc.
Urmariti-l pe Sean O’Brien de-a lungul intregii faze si veti avea imaginea completa a rolului unui flanker de clasa.
Din clipa in care a observat ca Liam Williams era pe cale sa lanseze contraatacul – dar si in pericol de a fi placat – O’Brien a revenit in propriul „22”, pentru a fi in apropierea fundasului sau; apoi s-a intors – observati cum si-a plecat barbia in piept, ca un semn al sfortarii intr-un suprem efort pentru a accelera si a fi in sprijinul purtatorului de balon – urmarind (el aflandu-se inaintea coechipierilor sai, „demi”-ului Conor Murray si a centrului Ben Te’o!) pe posesorul balonului (Williams, Davies si Daly) pana in momentul plonjonului in but!
Acest eseu reprezinta, pentru mine, un omagiu adus pozitiei de aripa de gramada.
Un alt aspect care merita scos in evidenta se refera la duelul tactic al celor doua echipe.
In toate meciurile de pana acum, s-a observat ca unul dintre punctele forte ale selectionatei „Leilor” este viteza de reactie a defensivei care urca foarte rapid („rushing defence”) pentru a bloca, in fasa, atacurile liniei de treisferturi adversa.
Antrenorii „Leilor” se bazau pe forta si viteza de reactie a apararii pentru a destabiliza jocul „treisferturilor” All Blacks.
Tactica aplicata de All Blacks i-a surprins, insa, pe „Lions”.

Surpriza a constat in aceea ca, in loc sa persiste in a ataca cu linia de treisferturi, All Blacks si-au concentrat efortul ofensiv la nivelul inaintarii, anihilind, in acest mod, efectul potential al fortei si vitezei de reactie a apararii britanicilor.
Kieran Read, Broderick Retallick, Sam Whitelock, Joe Moody, Codie Taylor, Owen Franks, Sam Cane, toti au lansat, necontenit, sarje drept in inima defensivei adverse contribuind, in acest mod, la exercitarea unei presiuni continue asupra liniei defensive a „Leilor”.
„Lions” sperau sa domine in momentele fixe, dar gramada neo-zeelandeza a fost la inaltime, gratie in primul rand, liniilor intai si a doua care au asigurat stabilitatea gramezii si platforma lansarii sarjelor ofensive.
Duelul gramezilor a fost castigat de All Blacks si aceasta constituie una dintre explicatiile succesului lor.

De altfel, la sfarsitul partidei, Steve Hansen a laudat „the tight five” : „Nu poti deveni Numarul 1 in lume fara o foarte buna combinatie a liniilor intai si a doua…”.
Brodie Retallick a fost exceptional, la fel ca si Kieran Read, revenit dupa o absenta de sase saptamani.
Dar, dupa cum a declarat acelasi Steve Hansen, daca All Blacks au castigat prima batalie nu este o garantie ca o vor castiga si pe cea de-a doua.
Declaratia antrenorului neo-zeelandez este echilibrata, urmarind sa arate ca echipa sa nu se va lasa ametita si amagita de laurii acestei victorii.
Ca de atatea ori pana acum, Steve Hansen a declarat ca telul echipe sale este acela de „a deveni din ce in mai buna”.
Dar si British Lions,a randul lor, doresc sa isi imbunatateasca jocul pentru întalnirile viitoare.
Asadar, este interesanat de vazut ce se va intampla in cel de-al doilea test, de sambata viitoare.

FOTO: Rex Features
Eugen Cionga (Toronto)

 

1,193 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

  1. Gareth Edwards 28 iunie 2017 at 9:41

    Stimate d-le Cionga,

    Va port un respect deosebit pentru implicarea emotionala in ceea ce priveste destinul rugby-ului autohton dar mai ales pentru analizele exceptionale pe care constant le faceti, fiind o adevarata placere sa va citesc.
    Indraznesc sa va semnalez totusi o mica „eroare” in articolul de mai sus…Meciul din 1973 care in minutul 4 a lasat posteritatii acel senzational eseu al lui Gareth Edwards, s-a disputat la Cardiff, pe Arms Park, nicidecum pe Twickenham.
    Numai bine de acasa!

Leave A Response