Tuesday 21st November 2017,
Federatia Romana de Rugby

Debutanta in echipa Ghindelor, la Ostrava, Elena Juncanariu: ”M-am simtit mandra sa joc pentru Romania”

3 iulie 2017 7's Women

Revenit la carma echipei nationale de rugby 7 feminin, Neculai Tarcan a mizat pentru acesta editie a Rugby Europe Women’s Sevens Trophy si pe cateva fete tinere, adevarate surprize in etapa de Ostrava, una dintre acestea, Elena Loredana Juncanariu aducandu-si contributia la calificarea in semifinale.

Pentru cei care urmaresc constant Campionatul National de Rugby 7 feminin, cu siguranta numele Elenei Juncanariu este cunoscut, in competitia junioarelor fiind jucatoarea de baza si capitan al echipei CSM Pascani, evolutiile si incercarile marcate aducandu-i alaturi de colege doua titluri de campioana.

Cum si-a legat sufletul de acest sport ne spune chiar ea: “Acum trei ani am indraznit sa practic acest sport pe care pana si baietii il considera ca unul dur. Nebunia sau dorinta de a face ceva diferit decat restul celor din jur m-a facut sa iau aceasta decizie dupa o prezentare a rugbyului facuta de antrenorul Eusebiu Popa.”

Originara din Targu Neamt, Elena Juncanariu si-a inceput astel cariera pe terenul incadrat cu buturi la RC Venus Piatra Neamt sub indrumarea profesorului Eusebiu Popa, locul de unde au plecat si Irina Hirjete, actualul capitan al Ghindelor sau o alta promisiune de viitor, Georgiana Gabor, pentru ca apoi sa ajunga la CSM Pascani.

“Este un sentiment aparte ca sunt una dintre jucatoarele de baza la CSM Pascani si mandra in acelasi timp dar resposabila de sarcina care-mi revine in calitate de capitan al echipei. Odata cu schimbarea echipei, m-am mutat la Iasi, pentru a face pasul spre seniorat. Desi fac parte din echipa CSM Pascani, eu locuiesc alaturi de jucatoarele de la CS Politehnica Iasi, cu care ma si antrenez sub indrumarea aceluiasi antrenor Neculai Tarcan.”

In acest fel Elena Juncanariu se pregateste pentru urmatorul pas si poate ca il va face mult mai usor pentru ca :” Am mai fost in stagii de pregatire alaturi de senioare, insa vestea ca voi merge alături de ele m-a luat prin surprindere. Nu ma aşteptam, dar cand am aflat marea veste mi-am propus ca daca voi intra pe teren sa dau tot ce e mai bun si sa fac un joc frumos alaturi de fete. Sper ca nu le-am dezamagit.”

Ghindele la prima etapa a Campionatului European de la Ostrava

Debutanta printre Ghinde, a lasat tracul deoparte chiar in prima partida si a marcat un eseu, iar in disputa din semifinale a creat impreuna cu o alta debutanta, Maria Atomi o faza superba din care colega ei a finalizat in terenul de tinta:”Emotiile simtite atunci cand am intrat in joc sunt de nedescris. Ma simteam mandra sa joc pentru Romania si decisa in acelsi timp sa dau tot ce e mai bun. Nivelul a fost unul ridicat, meciurile au fost grele, insa nu am lasat aceste aspecte sa-mi influenteze evolutiile.”

Pe Elena Juncanariu o vom vedea cu siguranta si la Esztergom, in ultima etapa a acestei editii din cadrul Rugby Europe Women’s Sevens Trophy acolo unde va intre pe teren ca si la Ostrava: “Stiam ca joc pentru echipa nationala, pentru Romania, trebuia sa facem o figura frumoasa, iar aceasta este tot ce conteaza.”

Ghindele vor evolua intre 22 si 23 iulie in cadrul ultimei etape a Rugby Europe Women’s Sevens Trophy, la Esztergom, dupa ce in prima runda au atins faza semifinalelor clasandu-se pe pozitia a patra.

Foto: Facebook
Articol scris de Marius Raczek

5,379 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response