Thursday 18th January 2018,
Federatia Romana de Rugby

Numar record de donatori, 62, la cea de-a treia campanie de donare de sange organizata de Federatia Romana de Rugby

21 septembrie 2017 INTERN

Federatia Romana de Rugby a continuat campania de donare de sange, avandu-i alaturi pe cei de la Prisum International si Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, cu a treia donare din 2017.

Miercuri, 20 septembrie, in sala de conferinte a Federatiei Romane de Rugby, de pe Bd. Marasti nr.18-20, sector 1, Bucuresti, a fost amenajat un centru de donare respectand toate regulamentele in vigoare. In cele aproximativ patru ore cat a durat actiunea, s-au prezentat la donare 75 de persoane, din care au fost acceptate ca donatori, 62. Acesta este un numar de record de donatori, pentru prima data in cei sapte ani de cand se organizeaza donarea fiind atinsa aceasta cifra.

 

Jucatorii de la CSM Bucuresti au donat ieri sange in cadrul campaniei organizate de FRR

Este prima data cand am depasit numarul de 60 de donatori de cand organizam aceste campanii de donare de sange la Federatia Romana de Rugby, desi de cateva ori ne-am apropiat de aceasta cifra. A fost o actiune de succes pentru noi atat prin prisma numarului mare de donatori, dar si prin cea a faptului ca pentru prima data mai mult de jumatate din donatori au fost jucatori de rugby. Multumim in special echipelor CSM Bucuresti si RC Grivita U19, care au venit la donare. Imbucurator este faptul ca multi dintre cei care au donat ieri au fost la prima actiune de acest fel si avem promisiunea ca se vor intoarce si in decembrie. Acest lucru este extrem de important pentru ca alaturi de donatorii fideli care sunt alaturi de noi de sapte ani, acum au aparut donatori noi. Va multumim tututor ca v-ati facut timp pentru a veni la donare si implicit, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie”, a declarat Alin Popescu, medic coordonator FRR.

Jucatorii de la RC Grivita U19 au donat sange pentru a-si ajuta semenii

 

Urmatoarea campanie de donare de sange, ultima in acest an, care va fi organizata la sediul Federatiei Romane de Rugby, va avea loc pe 15 decembrie.

FOTO: Oana Cristina Negut

685 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response