Sunday 17th December 2017,
Federatia Romana de Rugby

Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Noua Zeelanda-Springboks: Amaraciunea si tristetea unui rezultat: intre 57-0 si 0-57

Ce se poate scrie dupa un meci in care Noua Zeelanda a invins Africa de Sud cu 57-0?

Adica:
All Blacks: cincizeci si sapte de puncte! Springboks: zero!

Marturisesc ca, urmarind meciul de la Albany, am incercat sentimente contradictorii.
Pe de o parte: demonstratia etalata de All Blacks, cu opt eseuri inscrise in urma unui joc penetrant, in viteza si a unei presiuni care a crescut pe masura scurgerii minutelor.
De cealalta parte: o selectionata Springboks care a nu a putut altceva decat sa „aprinda” un firav foc de paie in primele minute ale meciului pentru a termina in genunchi, asemenea unui boxer extenuat, ametit si ranit de loviturile lansate de adversarul sau.

Respectand bucuria si satisfactia invingatorilor, acest rezultat, 57-0 in favoarea All Blacks, reprezinta un rezultat trist.
Cum ar trebui citit rezultatul: 57-0 sau 0-57?
Pentru iubitorii acestui sport, intristatoare trebuie sa fi fost calatoria de la 57 la 0 si de la 0 la 57.
Un scor de asemenea proportii poate fi privit din mai multe perspective.

In tabara neo-zeelandeza: o justificata multumire si euforie (totusi, temperata) generate de o victorie zdrobitoare.
In tabara sud-africana: amaraciune si o deceptie profunda, generate de o infrangere uluitoare si umilitoare, sentimente combinate cu o durere care a taiat in carnea vie a unei tari in care rugby-ul este adanc impregnat in „tesatura” identitatii nationale.
Acest gen de infrangere tinde sa fragilizeze un echilibru istoric, ciuntind traditia unei rivalitati care dateaza din 1921, atunci cand, in Dunedin, All Blacks si Springboks s-au intalnit pentru prima data intr-un meci test.

In secolul XX, meciurile-test dintre Noua Zeelanda si Africa de Sud constituiau o finala a Cupei Mondiale atunci cand nu exista o Cupa Mondiala.
Privit din perspectiva All Blacks scorul exprima superioritatea neta a rugby-ului neo-zeelandez, ilustrand, in acelasi timp, soliditatea fundatiei a rugby-ului din Aotearoa.

Privit din perspectiva Springboks, rezultatul poate fi considerat ca un cataclism, reflectand o criza (sau decadere temporara?) care ridica temeri serioase in privinta structurii actuale a rugby-ului sud african. Mai mult decat atat, rezultatul oglindeste framantarile si chinurile schimbarilor petrecute in sportul cu balonul oval in tara lui Nelson Mandela. Are sistemul actual capacitatea de a produce talente pe care sa le mentina in tara si care sa intareasca echipa nationala?

Un asemenea rezultat, inregistrat intre doua mari natiuni rugbystice – poate cele mai mari care cu dominat rugby-ul secolului XX – ridica intrebari si capata o semnificatie mai mare decat un simplu scor pe tabela de marcaj.
Dupa un asemenea rezultat, una dintre multele intrebari care se pot pune este urmatoarea:
In ce masura s-a datorat acest rezultat – neobisnuit prin proportiile scorului – fortei demonstrate de All Blacks sau slabiciunilor etalate de Springboks?
Admir nivelul exceptional al rugby-ului neo-zeelandez, dar, dupa parerea mea, factorul din urma a fost decisiv in stabilirea rezultatului final al meciului de la Albany.
Unde ar trebui trasa linia intre excelenta Noii Zeelande si mediocritatea Africii de Sud?
Sigur, All Blacks au impresionat prin calitatea executiei. Tehnica individuala, viziunea jocului, coeziunea colectiva, defensiva impenetrabila, toate acestea sunt de admirat.
In acelasi timp, fara a diminua cu nimic meritele Noii Zeelande, trebuie sa recunoastem ca nivelul calitatii executiei ar trebui sa fie apreciat si in functie de riposta adversarului. Ori, in meciul de pe QBE Stadium, minute in sir, sud-africanii au fost de-a dreptul neputinciosi.
Nu incape nicio indoiala ca pentru sud-africani, caderea de la Albany reprezinta un moment extrem de dificil care, alaturi de profunda deceptie, produce consternare si confuzie.

Cu doar o saptamana inainte, Springboks terminasera la egalitate, 23-23, au Australia, la Perth, un meci pe care ar fi putut sa il castige. Un egal obtinut in fata unei echipe a Australiei care, in etapa precedenta, se aflase la un pas de a-i invinge pe All Blacks, la ei acasa, la Dunedin!
Nu cu multi ani in urma – in 2009 – Africa de Sud invingea Noua Zeelanda in trei meciuri consecutive.
Dar, in 2016, All Blacks i-au invins pe Springboks in doua meciuri la o diferenta de 28 si, respectiv, 42 de puncte!

 

Cum se explica aceste fluctuatii? Sunt, oare, fluctuatii de moment, trecatoare? Sau, cauzele producerii lor sunt mai profunde?
De unde aceasta incapacitate de a etala evolutii constante?
Este vorba de selectia in sine? Sau de criteriile selectiei?

Imi permit sa ridic problema selectiei deoarece mi se pare ca exista diferente in privinta potentialului jucatorilor selectionati.

Aceasta selectionata Springboks cuprinde in randurile sale jucatori de valoare, cum ar fi Eben Etzebeth, Tendai Mtawarira, Jaco Kriel, Siya Kolisi, sau Jan Serfontein. Cred ca si taloneur-ul Malcolm Marx intra in aceeasi categorie, in ciuda repunerilor de la margine – uneori catastrofale, – in meciul de la Albany.
In acelasi timp, sunt jucatori care, dupa parerea mea, si-au dezamagit, deocamdata, antrenorii si suporterii. In aceasta categorie i-as include pe fundasul Andries Coetzee si cele doua aripi, Courtnall Skosan, si Raymond Rhule.
In special Rhule, care a ratat – ca un incepator – trei sau patru placaje la rand dupa repunerea balonului in joc, de la centru, a avut o evolutie foarte, foarte slaba parand a fi total depasit de nivelul jocului.
S-ar putea ca toti trei sa fi prins o zi slaba, ceva ce se poate intampla oricarui jucator. Nu este drept ca un jucator sa fie evaluat – in bine sau in rau – doar in urma unui meci. Pentru a deveni certitudine, valoarea trebuie confirmata in timp.

Ramane de vazut, insa, daca antrenorii isi vor pastra increderea in posibilitatile lor sau vor incerca sa testeze noi jucatori in urmatoarele meciuri.
Africa de Sud mai are de disputat doua meciuri in competitie, cu Australia si cu Noua Zeelanda, ambele pe teren propriu.
In lumina catastrofei petrecute pe QBE Stadium, aceste meciuri au capatat o importanta cruciala pentru „Antilopele” sud-africane.

Vor reusi, oare, Springboks sa renasca din propria lor cenusa?
Pentru sanatatea, bucuria si temelia rugby-ului, sa speram ca ei vor reusi.

Eugen Cionga (Toronto)

 

2,072 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

  1. QCD 30 septembrie 2017 at 12:47

    Domnule Cionga, apreciez mult felul in care scrieti. Din pacate, indraznesc sa afirm ca Africa de Sud s-a inscris pe o panta descendenta, de care nu cred ca va scapa. Posibil sa fie niste reveniri, dar trendul general va fi in jos, iar asta o pun pe faptul schimbarilor sociale care se intampla acolo. In Scotia (tara in care locuiesc) sunt din ce in ce mai multi sud-africani, si fara nici o conotatie de nici un fel – sud-africani albi. Tara lor a devenit incredibil de nesigura, cu jafuri, talharii si crime, cu o presiune enorma asupra fermierilor albi din teritoriu. Le este din ce in ce mai greu sa-si pastreze fermele si pamanturile, iar oamenii isi vand agoniseala si parasesc tara. Scheletul social, forta Springboks de acolo vine. Cand Springboks va ajunge precum Bafana-Bafana fotbalistica, si anume monocolora, pot spune ca Africa de Sud nu va mai insemna nimic.

Leave A Response