Tuesday 21st November 2017,
Federatia Romana de Rugby

REMEMBER Marcator al unui eseu in meciul Romania – Samoa, Adrian Lungu: „Am stiut ca trebuie sa facem o aparare agresiva”

26 octombrie 2017 NATIONALA

Nationala de rugby a Romaniei va intalni, dupa 28 ani Samoa, la Bucuresti, pe 18 noiembrie, ora 18:00, pe Stadionul Arcul de Triumf. Prima intalnire dintre cele doua natiuni a fost in 14 octombrie 1989, pe Stadionul Ghencea II, cand Romania s-a impus cu 32-24 (16-9).

In acea toamna, echipa Romaniei condusa de Theodor Radulescu si Gheorghe Nica, venea dupa o victorie in fata celor din Zimbabwe, 52-17, iar Samoa castigase categoric in fata R.F.G. cu 118-0. Pe o vreme inchisa, in fata celor 7.000 de spectatori, meciul a inceput cu oaspetii punand primele puncte pe tabela, 3-0, ca romanii sa revina prin incercarile lui Leonte si Domocos, 10-9 (min. 31). Pe finalul primei parti, Adrian Lungu marcheaza un eseu, transformat de Domocos, pentru a mari ecartul, 16-9. In repriza a doua, romanii marcheaza de doua ori prin Dumitras si Sugar, in timp ce oaspetii puncteaza prin Salesa si Aielupo, 26-18 (min. 64), ca in ultimele minute scorul sa ajunga la 32-24. In cartea sa, „Incercare enciclopedica a rugbyului romanesc”, Constantin Zamfir descrie jocul insularilor „oaspetii au semanat pe alocuri cu vecinii lor georgrafici, neozeelandezii: viteza, joc combativ”.

Prezent in echipa invingatoare din 1989, „centrul” Adrian Lungu, marcator al unui eseu din cele sase reusite de romani, rememoreaza acea intalnire istorica. „A fost un meci pe care l-am jucat pe stadionul Steaua,  si imi amintesc ca era plin pentru ca de obicei noi jucam pe Stadionul 23 August sau pe Giulesti. Imi amintesc ca am intrat in cantonament cu vreo cateva saptamani inainte. Antrenorii ne-au spus ca vom intalni  o echipa din Insule, cu un alt sistem de joc, cu jucatori mult mai rapizi si mai masivi decat toti adversarii pe care i-am intalnit. Cred ca ne-au facut un pic frica,  au dorit sa ne motiveze, sa tratam acest meci cu foarte mare atentie. Avantajul nostru a fost acela ca  eram o echipa omogena si pe treisferturi si pe inaintare, eram o echipa valoroasa. Samoa era pentru noi o echipa noua, pe care nu o mai intalnisem, auzisem in schimb foarte multe lucruri despre ei si vazusem meciurile lor cu Franta, meciuri pe care ni le adusese pe benzi video cred ca regretatul Mihail Naca. Prima impresie pe care mi-au facut-o a fost una contradictorie, nu erau receptivi la baloane, adica nu aveau acea indemanare pe care o vazusem, scapau multe baloane, multe greseli individuale de manuire a balonului, dar pe de alta parte erau foarte tehnici. Imi amintesc ca am fost surprins pentru ca foloseau multe tehnici de pasa din baschet, cu o mana, baloane date pe la spate, incrucisari. In plus, erau foarte mari, iar gabaritul era asemanator, indiferent ca erau inaintasi sau jucatori de treisferturi. Am stiut ca trebuie sa facem o aparare agresiva si ca daca ii scapam din mana, ne vor invinge. Imi amintesc ca am lucrat numai faza de aparare si apoi imediat din ea, sa plecam la atac. Gramada noastra a facut un meci bun si ne-a dat multe baloane pe treisferturi, de unde s-au si marcat trei eseuri. A fost un meci echilibrat, amabele compartimente ale echipei noastre au jucat bine, pentru ca de obicei, la noi, inaintasii duceau greul. Un meci ca o sarbatoare as putea spune ca a fost pentru ca era o premiera si pentru ei faptul ca joaca in Europa de Est, dar si pentru noi ca jucam cu ei. La final, au venit toti in vestiar, si arbitrii, antrenori si ne-am felicitat pentru jocul pe care ni l-am oferit”, spune el.

Echipa Romaniei: Gheorghe Leonte (Steaua), Zaharia Vasluianu (Politehnica Iasi), (Gheorghe Ion-Dinamo), George Dumitrescu (Steaua), Sandu Ciorascu (Steaua), Haralambie Dumitras (Contactoare Buzau), Ion Doja (Dinamo), Ovidiu Sugar (Stiinta RACEMIN Baia Mare), Alexandru Radulescu (Steaua), Daniel Neaga (Dinamo), Alexandru Domocos (Universitatea ELTIM Timisoara), Bogdan Serban (Steaua), (Nicolae Fulina – Farul), Adrian Lungu (Dinamo), Nicolae Racean (Universitatea Timisoara), Marcel Toader (Steaua), Panait Carp (RC Grivita Rosie)
Au inscris: Toader 8p (2 incerari), Leonte 4p (incercare), Lungu 4p (incercare), Dumitras 4p (incercare), Sugar 4p (incercare), Domocos 4p (2 transformari), Carp 4p (2 transformari)
In lot s-au mai aflat Daniel Boldor, Stefan Chirila, Vasile Pascu
Antrenori: Theodor Radulescu, Gheorghe Nica

SAMOA: Afa Leu’u, Stan To’omalatai, Peter Fatialofa- Peleiupu Fuatai, Dickie Tafua, Saini Lemamea, Malaki Jupeli (Sila Vaifale), Sepe Tupuola, Vincent Fepoleai, Filipo Saena – Rolagi Koko, Tupo Fa’amasino, Keneti Sio (To’o Vaega), Taufusi Salesa, Andy Aiolupo
Au inscris: Aiolupo 12p (3 transformari, 2 lovituri de pedeapsa), Koko 8p (2 incercari), Sio 4p (incercare)

Arbitru: Paul Soare (Romania), Jud. margine: K.Vai (Samoa de Vest), Mircea Paraschivescu (Romania)

 

 

2,431 total views, no views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response