Monday 22nd October 2018,
Federatia Romana de Rugby

„Trebuie sa aratam care este diferenta reala dintre Romania si Germania”, spune Mihai Macovei

9 februarie 2018 First XV

Nationala de rugby a Romaniei se pregateste pentru a relua campania de calificare la Cupa Mondiala din Japonia 2019, odata cu inceperea returului Rugby Europe International Championship. Stejarii vor debuta in noul an competitional pe 10 februarie, la Cluj, intr-un meci cu Germania.

Vineri, 9 februarie, in sala de conferinte a Stadionului Cluj Arena a avut loc conferinta de presa ce prefateaza meciul de sambata. La aceasta au participat antrenorul Germaniei, Pablo Leimone si capitanul echipei Julius Nostadt, presedintele Federatiei Romane de Rugby – Alin Petrache, antrenorul Romaniei, Lynn Howells si capitanul Mihai Macovei.

Iata ce au declarat cei prezenti:

Alin Petrache, presedintele Federatiei Romane de Rugby:„Asteptam acest inceput de an competitional, un an extrem de important pentru Romania, an care ne poate asigura calificarea directa la Cupa Mondiala. Sunt meciuri cu miza foarte mare, care vor arata fata rugbyului romanesc. Meciul de maine este un prim pas spre calificarea la Cupa Mondiala, obiectiv pe care avem sa il indeplinim. Suntem o echipa puternica, un brand romanesc, o echipa barbateasca, care face in continuare rezultate. Romania porneste cu prima sansa in partida cu Germania, avem cel mai puternic lot as putea spune din ultimii 10 ani, sunt jucatori cu foarte multa experienta si acest lucru se va vedea in teren. Pe de alta parte, meciul cu Germania cred ca va fi o tresarire de orgoliu pentru Stejari, pentru ca esecul de anul trecut inca mai doare si sper ca de aceasta data sa ramana concentrati tot meciul. Ne-am straduit sa ne asiguram toate sansele pentru victorie – cei mai buni Stejari, pregatire cu personal specializat si instrumente de inalta performanta, un stadion cu cele mai bune conditii si, nu in ultimul rand, un echipament nou, care sa motiveze suplimentar. Pentru designul echipamentului de joc al nationalei de rugby, in acest an cu incarcatura deosebita, in care Romania isi serbeaza Centenarul, le multumim cu recunostinta prietenilor nostri de la Next Advertising, care au gasit cum sa sintetizeze toate simtirile complexe ale unui sportiv care isi reprezinta tara. Ii felicitam pentru creativitate si pentru onoarea de a ne fi pus tricolorul pe umeri.”

 

Pablo Leimone, Julius Nostadt, Mihai Macovei si Lynn Howells la conferinta de presa.

Pablo Leimone, antrenor Germania:„Suntem constienti ca este un meci greu, noi pornim cu a doua sansa, insa dorim sa facem un joc frumos, baietii sunt increzatori, venim aici sa dam tot ce putem. Repet, va fi foarte greu, este un meci cu totul diferit de cel de anul trecut, va fi o alta miza pentru ca Romania doreste sa se califice direct la Cupa Mondiala si iar jucatorii se vor autodepasi pe teren. De la an la an echipa se schimba, jucatorii, insa este important ca spectacolul pe care il oferim sa fie frumos.

Julius Nostadt, capitan Germania:”Avem amintiri frumoase din meciul de anul trecut, insa acum totul este diferit. Niciun meci nu seamana unul cu altul, ne asteptam la un joc greu, romanii sunt foarte fizici, au o gramada puternica, insa noi am venit hotarati sa ne jucam sansa. Nu avem nimic de pierdut!”

Lynn Howells, antrenor Romania:”Este primul meci din 2018, un meci important pentru noi pentru ca dorim sa pornim cu dreptul atat in campania de calificare la Cupa Mondiala, cat si in noul sezon competitional. Nu avem decat o singura optiune pentru acest meci, aceea de a-l castiga, iar baietii sunt constienti de acest lucru. Sper ca ceea ce s-a intamplat anul trecut cu Germania sa fi fost o lectie din care au invatat toti. Ne respectam adversarul de maine, este o echipa care a crescut mult in ultimii ani, care a facut meciuri bune si care vine aici ca sa isi joace sansa. Avem o echipa buna, o echipa puternica. Ma bucura revenirea lui Vali Ursache pentru ca este unul din jucatorii cu foarte mare experienta. Este o oportunitatea de care trebuie sa profite pentru ca practic Cupa Mondiala din 2019 ar fi o ultima sansa pentru el pentru a fi alaturi de echipa la o competitie de asemenea anvergura. Presiunea pe echipa in aceste momente este destul de mare, este o presiune pozitiva si sper ca baietii sa gestioneze bine acest lucru”

Mihai Macovei, capitan Romania: „Primul meci este foarte important pentru ca odata cu reluarea campaniei de calificare la Cupa Mondiala nu avem voie sa facem pasi gresiti. Nu am mai fost de tare mult timp in acesta formula ca echipa si ma bucur ca toti baietii sunt motivati si pozitivi si dorim sa facem un joc bun. Au fost multe discutii dupa esecul de anul trecut in fata Germaniei, de aceea trebuie sa aratam care este diferenta reala dintre cele doua echipe. Nu vreau sa par nici lipsit de fair-play si nici ironic, dar Germania inca mai are mult de crescut. Noi intram maine in teren cu gandul la victorie, este un adversar pe care il respectam si pe care il tratam cu toata seriozitatea. Este bine sa il avem in echipa pe Valentin Ursache, esre o revenire care ne bucura pe toti, Vali este un jucator experimentat, care aduce un mare plus pachetului de inainte si jocului. Cred ca doar la Cupa Mondiala din 2015 am mai avut o echipa atat de puternica cum e cea de acum. Antrenamentele au mers bine in aceasta saptamana, vremea a fost un pic mai dificila, cu ploaie, lapovita, apoi zapada, insa am avut conditii foarte bune pe terenul sintetic din Babes. Astazi am facut antrenamentul capitanului si terenul de la Cluj Arena s-a prezentat foarte bine. Asteptam meciul de maine!”

Echipa Romaniei pentru meciul cu Germania:
1.Mihaita Lazar (Castres), 2.Andrei Radoi (Timisoara Saracens), 3.Andrei Ursache (Carcassonne), 4.Johan Van Heerden(Stiinta Baia Mare), 5.Marius Antonescu(Colomiers), 6.Valentin Ursache(Oyonnax), 7.Mihai Macovei (C) (Colomiers), 8.Stelian Burcea (CSM Bucuresti), 9.Florin Surugiu (Steaua Bucuresti), 10.Florin Vlaicu(Steaua Bucuresti), 11.Ionut Dumitru(Steaua Bucuresti), 12.Sione Fakaosilea(Stiinta Baia Mare), 13.Paula Kinikinilau(CSM Bucuresti), 14.Tangimana Fonovai(Timisoara Saracens), 15.Catalin Fercu(Timisoara Saracens)
Rezerve: 16.Florin Bardasu(Stiinta Baia Mare), 17.Ionel Badiu(Timisoara Saracens), 18.Alexandru Tarus(Sale Sharks), 19.Alin Coste(Carcassonne), 20.Andrei Gorcioaia(Massy), 21.Valentin Calafeteanu(CSM Bucuresti), 22.Stephen Shennan(Timisoara Saracens), 23.Jack Umaga(Timisoara Saracens)

 

In acest sezonul competitional echipamentul Stejarilor a fost creat de catre Next Advertising, o agentie de publicitate independenta full-service, oferind consultanta de marketing, creatie, media, productie si BTL. Din 2000, anul infiintarii, a functionat in parteneriat cu shopul de creatie Cap, sub numele sugestiv NextCap. Rezultatul colaborarii Next-Cap cuprinde 15 premii Effie si multe alte premii locale, ca din iunie 2006, Next sa-si infiinteze propriul departament de creatie. Ne bucuram ca acestia s-au alaturat marii familii a rugbyului romanesc si au pus la bataie toata imaginatia si inventivitatea lor pentru a le darui Stejarilor un echipament potrivit istoriei si viitorului lor.

„Noul echipament de joc al Nationalei de Rugby marcheaza intr-un mod simplu, clasic si elegant elementul care a motivat si va continua sa motiveze rugbystii nostri oriunde in lume: mandria de a fi roman. Si in anul Centenarului, Echipa Nationala de Rugby a Romaniei duce cu mandrie pe umeri culorile nationale. Suntem mandri sa fim alaturi de Federatia Romana de Rugby in acest proiect aniversar.”, a declarat Cezar Panait, Group Creative Director echipa Next Advertising

FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

4,446 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response