Wednesday 14th November 2018,
Federatia Romana de Rugby

Cel mai tanar jucator al Romaniei U20, Paul Popoaia: „Dupa primele doua meciuri am invatat sa interpretez mai bine fazele de meci si sa iau decizii mai bune sub presiune”

4 septembrie 2018 U20

La 18 ani si trei luni, Paul Popoaia este cel mai tanar jucator din lotul Romaniei de U20 ce participa la World Rugby U20 Trophy de la Bucuresti. Titular in ambele partide disputate pana acum de catre Stejarei, cu Namibia, acoperind postul de fundas si in cel cu Samoa, cel de aripa, Paul a facut in acest an pasul spre loturile nationale de juniori evoluand atat la Campionatul European de rugby XV din Polonia, cat si la cel de sevens din Lituania. Legitimat la CSS 2 CNE Baia Mare, Paul a povestit despre experienta celei mai puternice competitii la care participa.

Esti cel mai tanar jucator din echipa, ce inseamna aceasta experienta pentru tine?
Este o experienta unica pentru mine, fiind una dintre cele mai mari provocari pe plan sportiv intalnite pana acum. Ma bucur ca grupul, echipa, are incredere in mine, ca m-au primit foarte bine si sunt fericit ca am fost pe teren integral in cele doua meciuri, pentru ca nivelul la care s-a jucat este foarte inalt. Le multumesc antrenorilor pentru ca m-au sustinut si m-au incurajat si sper sa nu ii dezamagesc.

Cum reusesti sa faci fata fizic meciurilor?
M-am antrenat foarte mult in aceasta vara, de fapt in acest an competitional pentru ca au fost multe stagii si meciuri cu nationala de U18, apoi meciuri cu echipa mea de club, CSS 2 CNE Baia Mare. In plus, chiar inainte de a ma alatura lotului pentru World Rugby U20 Trophy, am avut un cantonament de pregatire fizica cu echipa de club.

 Paul Popoaia a inceput rugbyul la 12 ani la Pascani

Paul Popoaia a inceput rugbyul la 12 ani la Pascani

Cum s-au simtit din teren cele doua meciuri disputate la World Rugby Trophy?
Namibia si Samoa sunt doua echipe foarte bune, cu un stil total diferit de joc. Namibia evita contactul si pune accent mai mult pe jocul rapid, iar al doilea meci, cu Samoa a fost cu totul diferit, a fost un meci greu, de contact, practic la fiecare balon, veneau peste tine, trebuia sa fii tot timpul concentrat si pregatit de contact.

Care a fost cel mai greu moment din cele 2 meciuri?
Pentru mine cel mai greu moment a fost cand am intrat pe teren la primul meci, presiunea era foarte mare, presiunea ca trebuie sa castigam, sa facem un rezultat si un joc frumos, dar si acea presiunea ca fiind cel mai mic din echipa sa nu gresesc, sa nu iau decizii proaste care sa coste echipa. Am avut un pic de emotii si in ce priveste intesitatea jocului pentru ca niciodata nu am mai jucat la acest nivel international.

Inainte de a participa la aceasta competitie care a fost cel mai greu meci pe care l-ai jucat?
Pot spune ca toate meciurile jucate pana acum au fost grele pentru ca in fiecare dintre ele am avut cate un obiectiv, atat individual, cat si ca echipa. De exemplu, finala din Divizia Nationala de Juniori la U18 impotriva celor de la Steaua, care ne-au condus pana in ultimile minute, dupa care am reusit sa intoarcem rezultatul.

Paul Popoaia este cel mai tanar jucator al Romaniei U20 la World Rugby Trophy

Care a fost cea mai mare teama a ta in momentul in care ai aflat ca esti in lotul de 26? Te-ai gandit ca nu vei face fata ritmului de joc?
Nu m-am gandit nicio clipa la asta, ca nu as putea face fata ritmului sau intensitatii jocului. Nu pot spune ca am avut vreo temere, am fost sigur pe mine, mi-am spus ca daca antrenorii mi-au oferit aceasta sansa, sa profit la maxim de ea. Am inceput sa fiu mai serios in pregatire, mai concentrat si mai atent la indicatiile pe care le primesc.

Ce simti ca ai invatat dupa aceste 2 meciuri?
Am inceput sa interpretez mai bine fazele de meci si sa iau decizii mai bune sub presiune, decizii rapide care sa si ajute echipa. Apoi, am capatat mai multa incredere in mine.

 

Paul Popoaia a fost integralist in ambele meciuri ale Stejareilor la World Rugby U20 Trophy

Ce ti se pare cel mai greu intr-un meci la asemenea nivel, tu evoluand inca in Divizia Nationala de Juniori U18?
Contactul si ritmul in care se desfasoara un meci la acest nivel.

Urmeaza meciul cu Hong Kong. Cum crezi ca va fi?
Va fi un meci greu, trebuie sa il tratam cu seriozitate maxima, sa ne facem jocul nostru, sa fim atenti in aparare, sa nu ratam placaje si sa fim toti o echipa. Imi doresc foarte mult sa dau primul meu eseu pentru Romania si sa avem o victorie frumoasa.

1,970 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response