Duminica, 14 aprilie, va incepe la Kaliningrad, competitia Rugby Europe Championship rezervata juniorilor, categoria de varsta U18, la care vor participa opt echipe si in care Stejareii vor intalni intr-o prima partida din cadrul sferturilor de finala echipa nationala a tarii gazda, Rusia.
Prima editie a Campionatului European U18 a avut loc in anul 2004, competitia fiind gazduita in Italia, iar echipa noastra a terminat pe pozitia a saptea dupa doua infrangeri cu Anglia si Rusia, respectiv o victorie impotriva Portugaliei. In randurile Stejareilor de atunci s-au regasit Mihai Macovei, Dorin Manole, Claudiu Dumitru, Adrian Matei sau Mihai Merca sub conducerea tehnica a cuplului de antrenori Adrian Costache si Vasile Condrache.
In urmatoarea editie, disputata la Lille in Franta, scenariul a fost acelasi, dupa doua infrangeri in primele doua partide, adversare fiind Anglia si Georgia, Stejareii au ocupat pozitia a saptea invingand Spania cu 48-8. Echipa condusa de George Sava si Ioan Robert a marcat opt eseuri ibericilor in teren aflandu-se nume ca Vlad Ailenei, Andrei Filip, Valentin Ivan, Alin Coste, Daniel Ianus sau Andrei Radoi, victoria fiind insa o palida consolare pentru ca in urmatorul an Stejareii au trebuit sa evolueze in divizia secunda.
Aici avandu-le ca adversare pe Letonia, Germania si Spania, Stejareii nu au intampinat probleme in a se impune reusind sa castige toate cele trei dispute si dupa numai un an de surghiun sa revina dupa turneul final din Italia in primul esalon valoric. Cu Robert Ion si Florinel Matei pe banca tehnica, Romania U18 a castigat in 2006 finala contra Spaniei, o victorie grea in care am fost nevoiti sa revenim de la 0-10 pentru a ne impune cu rezultatul de 15-13, Prescura si Petreanu semnand cate un eseu, Graur o lovitura de pedeapsa, iar Georgescu o transformare.
In 2007 reveniti in primul esalon Stejareii au ocupat pozitia a cincea desi prima partida a fost pierduta la scor in fata Frantei, am reusit sa invingem Rusia, iar apoi Georgia in finala pentru locurile 5-6,in disputa cu gruzinii prima repriza fiind decisiva cand am condus cu 7-0, pentru ca la final sa ne impunem cu 10-7. Silviu Budileanu a marcat un eseu si Alin Georgescu o transformare si o lovitura de pedeapsa, Romania U18 aflata sub conducerea lui Alexandru Marin si Mircea Muntean.
Un an mai traziu, in 2008, Romania U18 a ocupat aceeasi pozitie a cincea, dupa o infrangere la debut cu tara gazda, Italia, reusind doua victorii in fata Spaniei si Georgiei, de Georgia trecand in finala pentru locurile 5-6 la limita, rezultat 6-5 dupa doua penalitati reusite de Stefan Patrascu. Stejareii au beneficiat de aportul unor jucatori precum Filip Lazar, Adrian Apostol, Claudiu Ionita, Dorin Lazar, Marian Drenceanu, Vali Mototolea, Stefan Patrascu, Florin Sasu sau Petru Tamba.
2009 a reprezentat cea mai buna participare a Stejareilor la Campionatul European U18, la final echipa condusa de Mihai Bucos si Laurentiu Constantin ocupand pozitia a patra, practic istoria acestei reusite fiind scrisa chiar in prima partida.
Turneul final s-a disputat in Franta la Toulon unde in sferturile de finala Stejareii au invins Italia cu 27-13, Gabriel Conache marcand doua eseuri, doua lovituri de pedeapsa si trei transformari, cea de-a treia transformare fiind a incercarii semnate de Bogdan Neacsu. Cu acest succes ne-am calificat in semifinalele pentru pozitiile 1-4 unde am cedat in fata Frantei, ulterior pierzand si finala mica in disputa cu Irlanda doua echipe care astazi fac parte din esalonul de elita la nivelul categoriei de varsta U18.
Din pacate in 2010 a venit un moment mai putin inspirat, iar Stejareii au ocupat ultima pozitie, competitia fiind organizata in Italia, dupa trei infrangeri in fata Georgiei, Germaniei si Rusiei, echipa condusa de Bogdan Cantor si Stefan Demici reusind un total de numai 19 puncte. Incepand cu anul 2011 competitia a fost reorganizata cu un esalon de elita, la a carei prima editie au participat doar patru echipe, in Divizia A, al doilea esalon valoric gasindu-si locul si echipa noastra care la turneul final organizat in Franta a terminat pe pozitia a saptea.
Dupa doua infrangeri cu Scotia si Belgia, in partida pentru locurile 7-8 Stejareii au invins Rusia cu 11-3, A.Tigla eseu, Costandache dropgol si Caloian lovitura de pedeapa fiind autorii punctelor echipei conduse de pe banca tehnica de Ioan Harnagea si Daniel Boldor. In toamna aceluiasi an, Stejareii au participat la turneul de calificare in Divizia de Elita, care a fost organizat la Bucuresti, din pacate echipa noastra nereusind sa faca saltul in esalonul superior pierzand toate cele trei partide disputate in compania Georgiei, Portugaliei si Belgiei.
Astfel in 2012, Romania U18 s-a regasit pe tabloul participantelor in Divizia A, la turneul final organizat la Madrid echipa noastra, condusa de Marin Mot si Costica Mersoiu terminand pe pozitia a patra. Desi am inceput cu o victorie in fata Suediei, am pierdut atat semifinala pentru locurile 1-4, cat si finala mica adversare fiind Belgia respectiv Spania. Infrangerea in fata ibericilor a fost cu atat mai dureroasa cu cat baietii nostri au condus cu 10-3 dupa prima repriza, Butnariu marcand un eseu, Arghir o transformare si o lovitura de pedeapsa, pentru ca apoi in mitanul secund sa nu mai reusim niciun punct pe tabela de marcaj si spaniolii sa se impuna cu 14-10.
Un an mai tarziu in Franta la Grenoble, sub conducerea lui Stefan Mitrea si Sorin Rus, Stejareii au terminat pe locul cinci, dupa o evolutie care putea aduce o clasare superioara daca nu ratam prima confruntare in care am intalnit Rusia. Dupa o infrangere cu 42-25 in fata rusilor am reusit apoi sa ne revenim obtinand doua succese cu Belgia si Cehia in care baietii nostri au aratat apetit ofensiv marcand un total de noua incercari, aripa Florin Stratila fiind cel mai eficient la acest capitol cu patru reusite.
In 2014 Stejareii au obtinut pozitia a treia, insa au ratat mai tarziu calificarea in turneul de elita dupa doua infrngeri cu Portugalia si Rusia. Cu o singura victorie, in prima partida contra Olandei in 2015 am obtinut locul patru pentru ca un an mai tarziu, trei infrangeri sa duca la cea mai slaba participare, ultima pozitie in cadrul turneului organizat la Lisabona.
Ultimele doua participari la Campionatul European U18 au insemnat un loc 3 in 2017, respectiv un loc sase anul trecut. In ambele editii am intalnit Rusia, primul adversar din acest an si de fiecare data s-au impus ursii, de aceasta data partida anuntandu-se la fel de grea in conditiile in care Stejareii vor evolua chiar in fief-ul acestora.
Rezultatele intregistrate de Romania U18 la Campionatul European:
2004
Sferturi de finala:Romania-Anglia 6-42
Semifinale locurile 5-8:Romania-Rusia 0-9
Partida pentru locurile 7-8:Romania-Portugalia 46-12
2005
Sferturi de finala:Romania-Anglia 3-21
Semifinale locurile 5-8:Romania-georgia 7-26
Partida pentru locurile 7-8:Romania-Spania 48-8
2006
Sferturi de finala:Romania-Letonia 70-3
Semifinale:Romania-Germania 28-7
Finala:Romania-Spania 15-13, Stejareii au revenit in primul esalon valoric
2007
Sferturi de finala:Romania-Franta 6-84
Semifinale locurlel 5-8:Romania-Rusia 19-17
Partida pentru locurile 5-6:Romania-Georgia 10-7
2008
Sferturi de finala:Romania-Italia 0-25
Semifinale locurile 5-8:Romania-Spania 24-12
Partida pentru locurile 5-6:Romania-Georgia 6-5
2009
Sferturi de finala:Romania-Italia 27-13
Semifinale:Romania-Franta 3-78
Partida pentru locurile 3-4:Romania-Irlanda 10-51
2010
Sferturi de finala:Romania-Georgia 7-25
Semifinale locurile 5-8:Romania-Germania 0-44
Partida pentru locurile 7-8:Romania-Rusia 12-34
2011
Sferturi de finala:Romania-Scotia 3-65
Semifinale locurile 5-8:Romania-Belgia 6-19
Partida pentru locurile 7-8:Romania-Rusia 11-3
2012
Sferturi de finala:Romania-Suedia 17-13
Semifinale:Romania-Belgia 5-25
Partida pentru locurile 3-4:Romania-Spania 10-14
2013
Sferturi de finala:Romania-Rusia 25-42
Semifinale locurile 5-8:Romania-Belgia 24-11
Partida pentru locurile 5-6:Romania-Cehia 30-7
2014
Sferturi de finala: Romania-Germania 19-3
Semifinale locurile 1-4:Romania-Spania 15-17
Partida pentru locurile 3-4: Romania-Polonia 41-7
2015
Sferturi de finala: Romania-Olanda 26-0
Semifinale locurile 1-4: Romania-Belgia 3-10
Partida pentru locurile 3-4: Romania-Germania 10-11
2016
Sferturi de finala: Romania-Georgia 10-49
Semifinale locurile 5-8: Romania-Germania 11-23
Partida pentru locurile 7-8: Romania-Rusia 0-12
2017
Sferturi de finala: Romania-Cehia 39-8
Semifinale locurile 1-4: Romania-Rusia 14-27
Partida pentru locurile 3-4: Romania-Germania 18-14
2018
Sferturi de finala: Romania-Franta 8-67
Semifinale locurile 5-8: Romania-Belgia 27-5
Partida pentru locurile 5-6: Romania-Rusia 7-33