Monday 16th September 2019,
Federatia Romana de Rugby

INTERVIU | Un veac de istorie al rugbyului romanesc, seniorul Victor Gutu: „Pentru mine a contat foarte mult sa fac sport si sa fac asta de placere”

4 iulie 2019 INTERN

In lumea rugbyului este cunoscut drept „Domn’ profesor”. O enciclopedie a rugbyului romanesc, care poarta pe umeri un veac de istorie. Jucator de rugby intre 1940-1970 (a evoluat la echipe precum Tenis Club Roman, AS Politehnica, Viforul Dacia, C.A.M, Constructorul Bucuresti, Progresul Finanțe Banci, Petrol – Chimie, Olimpia, Proiectantul si Arhitectura), polisportiv, a mai practicat hochei pe gheata (20 de ani), polo (10 ani) si atletism (5 ani), de profesie inginer, absolvind Cum Laude, in 1947, Politehnica din Bucuresti – Facultatea de Constructii, Victor Gutu va implini peste 10 zile 96 de ani. De asemenea, a infiintat in 1962 in cadrul Institutului de Proiectare a Oraselor si Amenajarea Teritoriului, prima echipa de old boys din Romania, A. S. Proiectantul.
O viata de om care se impleteste cu Ovalul nostru, participant si martor la toate perioadele importante ale rugbyului romanesc, Domn’ Profesor a povestit despre felul in care acest sport i-a schimbat viata, cum arata rugbyul in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial si felul in care comunismul a marcat acest sport.

Ce a reprezentat sportul in viata dumneavostra?
Am avut o cariera profesionala deosebita in sensul ca am lucrat 60 de ani in productie la Institutul de Proiectare al Oraselor, unde am fost sef de proiect, pe vremea comunistilor, fara a fi membru de partid sau a avea vreo functie de partid. M-am ocupat in special de lucrarile de circulatie, poduri, pasaje, dar am activat si pentru invatamantul superior, fiind 40 de ani profesor la Institutul de Contructii din Bucuresti. In urma cu 3 ani am fost facut Doctor Honoris Causa al Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti.

Profesional, dar ca sportiv…
Sportul m-a ajutat foarte mult, eram un copil destul de bolnavicios si slabut in primii ani de viata, iar doctorii le-au recomandat parintilor mei sa fac sport si au avut dreptate. Eram la Cluj, acolo era o activitate studenteasca sportiva deosebita, era Clubul Universitatea, la care am fost legitimat, la sectiile de natatie si atletism, sporturi pe care le-am facut pana in 1940, cand Ardealul de Nord si Clujul au fost cedate Ungariei.  Noi ne-am mutat la Bucuresti si de atunci, din 1940, de cand am fost la Liceul Lazar, eram in clasa a 7-a de liceu, am jucat rugby necontenit timp de 30 de ani. La Cluj, am castigat campionatul national scolar de hochei in 1938 si 1939 cu echipa Liceului Gheorghe Baritiu.

Ati evoluat la prima echipa campioana nationala a Romaniei, Tenis Clubul Roman. Ce va aminiti din acea perioada?
Am jucat rugby la Tenis Clubul Roman, cu care am fost campion national in 1942 la categoria onoare, pentru ca pe vremea aceea sportul se practica intr-un mod foarte intens si organizat in unitatile scolare, licee, gimnazii. Erau campionate scolare de rugby si nu numai, toate sporturile erau practicate. Imi amintesc ca pe Stadionul Tinereului, aici, in Bucuresti, era in permanenta plin de tineret, in fiecare zi, iar la sfarsit de saptamana, pe langa campionatele pe care le faceam, aveau loc diferite concursuri. Concursurile oficiale erau pe categoria onoare, promotie,  juniori 1 si copii. Am avut parte de avantajul ca iarna am facut hochei, jucam hochei, am jucat 20 de ani la diferite cluburi universitare si polo, vreo 5 ani.

Victor Gutu este presedinte de onoare al Asociatiei Internationalilor de Rugby din Romania

Cat de folositor v-a fost faptul ca faceati atat de multe sporturi?
M-a ajutat foarte mult sportul si vreau sa accentuez ca starea de sanatate de care beneficiez in prezent si succesul pe care l-am avut in productie s-au datorat unei conditii fizice si a unei ambitii pe care mi-au creat-o si parintii mei, in sensul ca mi-au dat voie sa imi fac programul pe care il consideram cel mai bun, cu conditia ca scoala sa nu sufere cu nimic. Asa ca incercam in permanenta sa am performante si la scoala, am fost premiant, bursier, am terminat facultatea cu diploma Magna Cum laude. Imediat in 1947, dupa ce mi-am luat diploma de inginer, in 1948 am devenit si cadru didactic. Aveam 24 de ani si  trei functii didactice si functie de productie, ca inginer la Institutul de Drumuri si Poduri. Sportul s-a impletit extraordinar de bine cu productia, rezultatele au fost benefice pentru sanatate.

Cum arata rugbyul in perioada in care ati jucat?
Sunt doua aspecte, primul – rugbyul ca sport in sine, ca miscare complexa, care iti creeaza anumite calitati fizice si iti ofera principii morale in acelasi timp. La rugby trebuie sa induri, sa muncesti, sa depui eforturi mari, sa treci cu vederea loviturile care sunt inerente si pe care le primesti, ai entorse la picioare, dar joci inainte, ai degetele date peste cap, iti creeaza in final o tarie de caracter, care te ajuta sa rezisti. Principalul avantaj al rugbyului este ca el contribuie atat la conditia fizica generala, cat si la formarea acestui caracter de a trece peste nevoile si necazurile zilnice, deci din punct de vedere al vointei, te intareste foarte mult.

Un aspect important legat de formarea ca individ, parte a societatii…
Exact. Apoi, al doilea aspect e cel de spectacol, rugbyul ca spectacol e foarte atragator, mai ales daca il vezi la nivelul unor formatii, selectionate nationale, reprezentantele unor tari in care rugbyul este dezvoltat. Rugbyul ca spectacol inseamna in primul rand o baza din care sa-ti alegi talentele. Nu poti ajunge la spectacol daca nu ai masa, daca nu ai un lucru de laborator ca sa iti formezi o echipa pe care sa o platesti. Apare un paradox, ca sa ai spectacol trebuie sa ai jucatori foarte buni, ca sa ai jucatori foarte buni trebuie sa ai masa, cluburi universitare, scolare, 30%- 20% din tineret sa joace rugby. Daca ai toate astea indeplinite, vei avea si rugby de calitate, vor fi mii de spectactori care vin si platesc sa vada spectacolul, iar asta constituie baza pe care se dezvolta mai departe sportul de inalta performanta.

Pentru dumneavoastra care aspect a fost mai important?
Pentru mine a contat foarte mult sa fac sport si sa fac asta de placere. Nu e nevoie sa fii de cea mai mare calitate, ci e nevoie sa ai dorinta sa faci sport si te bucuri de acest lucru. Noi, la ora actuala in Romania, trecem printr-o perioada mai dificila, spectacolul autohton a scazut, nu mai avem cluburi universitare si masa de jucatori din care sa selectionezi sportivi la nivel national, ca sa te confrunti cu alte tari mai dezvoltate in rugby si din aceasta cauza suntem intr-o perioada de tranzitie, poate chiar regres.

Mai mergeti la meciuri?
Ma uit la meciuri, si la ale noastre, si la Turneul celor 6, Turneul celor 4, la Cupa Mondiala.


FOTO: Revista STADION octombrie 1947 nr. 3

 

Cum vedeti dumneavoastra iesirea din aceasta situatie in care se afla sportul romanesc in general?
Singura solutie este sa se impulsioneze din nou sportul in scoala, in licee, facultati, universitati, rugbyul sa nu lipseasca, si asta nu inseamna nici bani, ca nu ai obligatia sa platesti jucatori profesionisti, deci este o treaba ce tine strict de organizare. Intre anii 1940-1944, cand Romania era in razboi, echipele liceelor din Bucuresti si din tara practicau sportul, acestea fiind de fapt produsul dragostei profesiorilor de educatie fizica si a conducerii liceelor de avea activitati sportive in folosul elevilor care faceau sport. Din pacate, am impresia ca la ora actuala sportul scolar e lasat in derizoriu.

Cum v-ati apropiat de rugby?
Eu am inceput rugby cand m-am mutat de la Cluj la Bucuresti, in 1940, la Liceul Lazar, baietii de acolo m-au remarcat pentru ca aveam activitate sportiva, faceam parte din echipa de hochei a liceului, cu care am castigat campionatul, era patinoarul artificial de pe Calea Victoriei de langa Palatul Telefoanelor, se numea Otetelesanu. Colegii din liceu care jucau rugby la Tenis Club Roman m-au dus pe terenurile de la Staicovici si am inceput sa joc la categoria a doua. Mi-a placut de la inceput, eu aveam o conditie fizica foarte buna, insa mai putin talent si indemanare, de aceea pot spune ca m-am remarcat prin dorinta de a face sport si capacitatea fizica de a face fata efortului.

Spuneti-mi un pic despre echipele la care ati evoluat ca jucator de rugby…
La Tenis Club Roman am evoluat din 1940, echipa cu care am iesit campion national la Categoria Onoare in 1942. La categoria a doua jucam cu persoane mult mai in varsta, insa erau profesionisti de mana intai, de la care am invatat in primul rand cum sa ma comport si cum sa discut, sa raspund. Era profesororul doctor Bals, de fapt fratii Bals, era bancherul Chrissoveloni, in echipa mai erau avocati, doctori, ofiteri, jumatete din echipa erau oameni trecuti de 28, 29 ani. Cealalta jumatate era formata din elevi de liceu, din clasa a VII-a, a VIII-a, studenti, jucatori de tenis cum au fost fratii Viziru. Acestia locuiau chiar pe terenul de la Staicovici, pentru ca tatal lor era ingrijitor de terenuri, apoi Tache Caralulis, campion national la tenis. Toti vedeau rugbyul ca un mijloc prin care isi imbunatateau conditia fizica, un mijloc prin care puteau fi mai buni.

Dupa TCR ce a urmat?
Am jucat la Politehnica, fiind si student, aici am iesit campion universitar pe Bucuresti, apoi am trecut la Viforul Dacia, de unde am  fost selectionat in echipa nationala; in 1946 am facut parte din prima Selectionata a Orasului Bucuresti, prima selectionata de dupa razboi, intr-un meci in care am intalnit Selectionata orasului Praga, avandu-i ca antrenori pe Ion Buzoianu si Gheorghe Fantaneanu.In 1962 am infiintat in cadrul Institutului de Proiectare a Oraselor si Amenajarea Teritoriului prima echipa de old boys din Romania, A. S. Proiectantul, o echipa formata din 40 de jucatori toti trecuti de 30  de ani, majoritatea fosti internationali. In cadrul echipei am practicat un rugby clasic, nu aveam conditie fizica foarte buna, insa ca tehnica stateam foarte bine. Imi amintesc si acum sutele de oameni care veneau la meciurile noastre si prietenii, copiii nostri, oameni in varsta, era o placere si devenise un hobby ca duminica sa vina la meciurile Proiectantului.

Cum ati trait rugbyul in perioada razboiului?
Incepand razboiul, in iulie 1941, multi din jucatorii primei echipe de la onoare au fost mobilizati pe loc sau au fost trimisi sa lupte pe front, cativa au si murit. Campionatele s-au tinut in continuare, meciurile s-au jucat, insa noi, cei mai tineri, am fost promovati de la categoria inferioara la categoria onoare si asa am ajuns ca in 1942 sa castigam campionatul national de rugby. Se faceau eforturi foarte mari pentru sport, iar in ceea ce priveste rugbyul, in perioada aceea erau cateva personalitati remarcabile, care au sustinut enorm de mult acest sport, Printul Serban Ghica, care a fost alaturi de profesorul Caracostea, animatorul Tenis Club Roman.

Ce va mai amintiti de atunci?
A fost o perioada grea, Printul Ghica a facut insa foarte bine fata acelei situatii. Imi amintesc cum veneau in Gara de Nord trenurile pline cu raniti, efortul de razboi era resimtit de toata lumea. Campionatele s-au tinut in continuare, iar in 1942 cand a fost cu dezastrul de la Stalingrad, in primavara s-a considerat ca nu e cazul sa se continue campionatul si s-a intrerupt competitia la finalul turului care se disputase in primavra, prima echipa din clasament fiind declarata campioana nationala, Viiforul Dacia, Tenis Club Roman fiind pe locul 2. In septembrie, la inceputul lunii, s-a decis reluarea campionatul, ca in final Tenis Club Roman sa iasa campioana nationala, in toate cartile fiind data campioana nationala Tenis Club Roman.

Daca ar fi sa fim corecti, in 1942 au fost practic doua campioane…
Intr-adevar, putem spune ca a fost o editie inedita a competitiei, singura din istorie care a avut doua echipe declarate campioane. Au mai fost ani in care campionatul nu s-a disputat, s-au jucat insa turnee in care au fost puse in joc cupe sau trofee purtand numele unor sportivi cazuti in cel de-al Doilea Razboi Mondial.

(va urma)

FOTO: Marian Valentin Burlacu

 

216 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

1 Comment

  1. Floare 10 iulie 2019 at 11:59

    Multä sänätate d-le Gutu!
    Mi-as dori sä scrieti o carte despre rugby, aveti atâtea de povestit…

Leave A Response