Wednesday 23rd September 2020,
Federatia Romana de Rugby

Rugby Europe Championship 2020 a ajuns la penultima etapa, a patra

Editia 2020 este una dintre cele mai echilibrate din istoria competitiei, cu exceptia Georgiei care s-a distantat in fruntea clasamentului, fiind singura echipa neinvinsa in acest sezon, toate celelalte cinci echipe avand sansa de a ocupa la final un loc pe podium. Penultima etapa poate fie sa limpezeasca situatia in clasament, fie sa duca spre o ultima runda in care abia atunci sa se decida soarta acestei editii.

Meciul care ne intereseaza in mod direct va avea loc la Krasnodar, acolo unde Stejarii vor intalni Rusia. Cu cate o victorie la activ, ambele echipe isi doresc cu siguranta succesul. Ursii nu au impresionat deloc in acest sezon, dupa infrangerea la scor din Belgia si victoria grea obtinuta cu Portugalia, de acesta data vor avea in fata o echipa a Stejarilor motivata in urma partidei castigate la Botosani cu Spania.

La Bruxelles , Belgia o va avea ca adversara pe Spania, ambele echipe venind dupa infrangeri suferite in runda precedenta, belgienii in Georgia, iar Los Leones la Botosani. Pentru diavolii negri acesta ar putea unul din cele mai bune sezoane din Rugby Europe Championship, doua victorii intr-o editie acestia obtinand doar in 2018. In palmaresul general care contine 17 partide, Belgia are doua victorii contra Spaniei care s-a impus de 14 ori.

Portugalia-Georgia este intalnirea care va fi gazduita de Stade Jean-Bouin din Paris, locul unde-si disputa partidele de acasa Stade Francais. Georgia conduce in clasamentul la zi, iar Portugalia este revelatia sezonului cu doua victorii la activ. Cele doua echipe s-au intalnit de 20 de ori pana acum, 14 victorii obtinand Georgia, iar 4 Portugalia.

Programul meciurilor:
07.03.2020, Krasnodar, ora 13:00: Rusia-Romania
07.03.2020, Bruxelles, ora 16:00: Belgia-Spania
07.03.2020, Paris, ora 17:00: Portugalia-Georgia

Clasament: 1. Georgia-14p, 2. Portugalia-9p, 3. Belgia-6p, 4. Spania-5p, 5. Romania-4p(-12), 6. Rusia-4p(-44)

FOTO: Dragos Pascaneanu

417 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response