Thursday 22nd October 2020,
Federatia Romana de Rugby

Stejarul Alex Tudori s-a alaturat staff-ului Romaniei U20, ca antrenor al pachetului de inaintare: “Cred ca fiecare dintre noi trebuie sa ajute, sa dea inapoi ceva rugbyului”

10 martie 2020 U20

Romania U20 a efectuat un stagiu de pregatire in Franta in cadrul caruia a disputat doua meciuri, cu Massy Espoir si cu Rouen Normandie Espoir. Stagiul din Franta a coincis cu debutul pe banca tehnica a lotului national, in postura de antrenor al pachetului de inaintare a lui Alexandru Tudori (41 ani). Jucator al echipei nationale intre 2003-2007, cu 35 de selectii pentru Romania cu care a evoluat la doua editii ale Cupei Mondiale, 2003 si 2007, Alex a debutat in antrenorat in urma cu trei ani, in prezent urmand cursurile uneia dintre cele mai prestigioase scoli de antrenori din Franta, cea de la Marcoussis. 

Ce te-a determinat sa accepti aceasta provocare, de a te alatura lotului national de U20?
Faptul ca sunt roman, ca imi place aceasta cariera de antrenor si imi doresc foarte mult sa impartasesc tot ce am invatat de-a lungul timpului, jucatorilor. Stiu cum este sa joci pentru Romania, stiu si cum este sa fii la juniori, stiu asteptarile pe care toti le au de la tine si mai ales stiu ca de multe ori, tu ca jucator, ai asteptari foarte mari de la antrenorii tai. Eu am plecat destul de tanar in Franta si am avut noroc sa invat multe lucruri care sa ma ajute sa ma formez ca jucator, lucruri legate de tehnica individuala, de stiinta jocului. Ceea ce imi doresc la echipa Romaniei, in aceasta noua provocare, cum ai zis, este sa reusesc sa ii fac pe toti jucatorii sa aiba incredere in ei si in potentialul imens pe care-l au. Imi doresc sa le impartasesc tot ce stiu si sa-i ajut pe fiecare, individual, si pe toti, ca echipa, sa creasca, sa aiba o noua viziune si abordare a jocului. Faptul ca faci ceea ce iti place si ii ajuti pe ai tai sa creasca, sa se dezvolte, este o placere.

Totusi…
Sunt roman, am ramas roman, chiar daca traiesc in Franta de atatia ani. Ma bucur ca exista aceasta dorinta de schimbare la nivelul federatiei si este important ca noi, toti fostii jucatori sa ne implicam, sa dam o mana de ajutor. Toti am crescut in tara, cunoastem foarte bine sistemul, stim ce ne-am fi dorit de la antrenorii nostri si cred ca fiecare dintre noi trebuie sa ajute, sa dea inapoi ceva rugbyului. Pana la urma, campioni nu sunt cei care se fac ei campioni, ci cei care cresc campioni.

Cum a fost sa ii reintalnesti in echipa, in staff pe Marius Tincu si Valentin Calafeteanu, fosti colegi la nationala si la Dinamo?
Ciudat, pentru ca practic vezi cum trece timpul, dar si placut pentru ca avem multe amintiri frumoase. Toti suntem antrenori acum, m-am bucurat sa il revad pe Calafeteanu, sa il vad la fel de motivat ca si mine sa imparta mai departe cunostintele lui. Este important ca acesti copii care astazi sunt la lot sa aiba acces la cat mai multe informatii tehnice si mai ales sa aiba multe meciuri in picioare. Noi, cand eram copii, jucam la Steaua, mergeam la Lupeni, Baia Mare, Barlad, Focsani, mergeam prin toata tara, plus turnee finale.

Cat ai invatat de la antrenorii cu care ai lucrat si cat ai invatat la scolile de antrenori pe care le-ai facut?
Tot timpul mi-a placut sa ma implic in antrenamente, am avut si antrenori care ne-au dat incredere, am invatat foarte multe la Dinamo, cand, impreuna cu Stefan Demici, noi faceam tusele, apoi a fost Chester Williams de la care am invatat enorm de multe lucuri, a fost un om extraordinar. Apoi, cu timpul, de la fiecare antrenor am incercat sa iau cateva ceva, sa invat lucruri noi. Si scoala este extrem de importanta pentru ca te invata metodologie, pedagogie, psihologie, te ajuta sa te pui in locul jucatorului. Degeaba ii ceri tu sa fie 100% pe teren, daca el inainte de a veni la antrenament a avut o cearta in familie sau are probleme pe care nu stie si nu le poate gestiona. Scoala te ajuta sa vezi toate aceste lucruri si sa incerci sa gasesti solutii la ele.

Care este antrenorul care te-a influentat cel mai mult?
Antrenorul care m-a marcat in Romania a fost domnul Dodo Muntean. Avea un bagaj tehnic impresionant pentru vremea aceea, vreme in care s-au pierdut foarte multi copii. De la dumnealui am invatat ce inseamna inteligenta de joc fara balon, respectul fata de colegi,  aprecierea pentru coechipierii tai pentru ca fiecare in parte te poate ajuta sa castigi campionate cu echipa, rigurozitate, munca si nu in ultimul rand placerea de a fi pe teren. Apoi a fost Chester Williams, asa cum am spus deja, de la care am invatat importanta liderilor, responzabilizarea jucatorilor, libertatea de a se exprima pentru a intelege si mai ales libertatea de a pune intrebari, libertatea de a gresi pentru a progresa, respectul, egalitatea si multa munca. A urmat Richard Hill de la care am invatat un lucru extraordinar, cum sa lucrezi in echipa cu oamenii care au opinii diferite, filosofii diferite de a vedea jocul, dar aceleasi obiective comune. Si in cele din urma, dar nu ultimul, Marius Tincu. De la Marius am invatat un lucru imens: dorinta, inima si sufletul sunt mai mari si mai puternice decat orice stiinta.

Cum ai inceput sa antrenezi?
N-as stii sa spun un moment precis, si jucam si antrenam, dupa care in momentul in care mi-am incheiat cariera ca sportiv, la 38 de ani, mi-am dat seama ca vreau sa continui in antrenorat, sa fac scoala. Am antrenat o perioada in Federale 3, iar acum antrenez o echipa de U15, gramada si tusa la Academia de rugby Toulon pentru ca una din conditiile pentru a obtine un grad mai inalt ca antrenor si a absolvi una dintre cele mai bune scoli de antrenorat din Franta, este ca trebuie sa lucrezi la una din academiile lor.

Cat de importanta e relatia aceasta cu antrenorii?
Foarte! Pentru ca fiecare antrenor in functie de sistemul lui, de gandirea pe care o are, te ajuta sa te formezi ca antrenor, iti confirma sau nu ideile pe care le ai. Uite, de exemplu, noi romanii acceptam foarte greu ideile cu care nu suntem de acord si nici nu incercam sa ne schimbam, sa ne adaptam vremurile. Noi suntem pe sistemul ca bateam Franta si ca eram mari si tari, insa totul se schimba, evolueaza. Franta de acum nu mai e Franta pe care o bateam acum 30 de ani. Tot timpul trebuie sa fii informat, sa le poti transmite jucatorilor exact acele detalii care fac diferenta.

Vorbesti de jucatori. Cum ti se pare echipa noastra de U20? Ai avut acum primul contact cu ei…
Morfologic sunt foarte bine. Sincer, din punct de vedere fizic, nu m-au surprins, asta este gena noastra, cel putin pe inaintare toate generatiile sunt construite, cum zicem aici, ca un stejar. Problema mare este insa la tehnica, la intelegerea jocului. Tot ce tine pe tehnica individuala pe post, de cum sa sari, cum sa pozitionezi corpul, unghiul la care trebuie sa pui piciorul, mana, la aceste lucruri suntem deficitari pentru ca toate aceste lucruri se invata din experienta de pe teren, nu din carti. Sunt lucruri pe care nu le scrie nimeni. Nu a scos nimeni o carte de gramada, de tusa, tot ce se scoate e de regulament, sistem de joc. Sunt lucururi simple care pot fi corectat usor, nu trebuie sa lucrezi 20 de ani,ca sa il inveti pe jucator sa intoarca piciorul la 90 de grade nu la 20, pentru ca aceste mici detalii iti pot castiga sau pierde un meci.

Cum au fost aceste doua meciuri pe care Romania U20 le-a jucat in Franta?
Foarte bune pentru copii, eu personal mi-am dorit sa imi fac o idee despre nivelul lor pentru a stii cum sa-mi stabilesc prioritatile. Diferenta in aceste meciuri a facut-o asa cum spuneam, tehnica, lacunele individuale pe care le avem, nu stim sa intram, cum sa facem un mol, cum sa inaintam, cum sa pastram balonul. Baietii au dorinta, insa nu poti sa tii doar cu dorinta un meci, poate maxim 20 de minute. Eu sunt entuziasmat de ceea ce am vazut, stiu ca se poate, exista potential, dorinta de a invata si de a creste, ceea ce ma face sa fiu optimit pentru Campionatul European.

Ce ti se pare cel mai greu ca antrenor?
Sa lucrezi cu staff-ul pe care il ai, sa avem toti aceeasi filosofie.

De ce cu stafful si nu cu jucatorii?
Sa lucrezi cu jucatorii nu este greu pentru ca niciunul dintre noi nu detine adevarul suprem. Eu, ca antrenor le propun lucruri, le argumentez de ce consider ca este bine sa facem asa, insa pana la urma, totul trebuie sa fie o colaborare intre antrenor si jucator, ei trebuie sa aiba libertate sa aleaga in functie de cum simt jocul si momentul in teren. Degeaba le cer eu tusa redusa, sa joace pe primul daca ei in acel moment simt ca nu pot asta. Tu ca antrenor trebuie sa ii pregatesti sa ia cele mai bune decizii pe teren, citind jocul si simtind acel moment. Cat despre staff si zic aici nu doar antrenori, ci si medici, preparatori fizici, doctori, trebuie sa fii foarte diplomat, sa lasi de la tine, poate ca de multe ori parerile noastre sunt diferite, trebuie sa faci un compromis pentru ca este important sa iti atingi obiectivul individual pentru jucator si cel colectiv pentru echipa. Cel mai greu pentru mine nu este să lucrez cu jucătorii, relația cu jucătorii, ci cea cu spectatorii, sau mai bine spus toata suflarea rugbystica. Cati suporterii, tot atatia antrenori!

Alex, un cuvant de final..
Daca ai incredere in tine, poti face orice si asta vreau sa insuflu jucatorilor nostri.

525 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

2 Comments

  1. Elena Sofronie 17 martie 2020 at 2:31

    Reporter si Antrenor

  2. Elena Sofronie 17 martie 2020 at 2:35

    Un interviu bine realizat si un antrenor de nota 10. Nu il cunosc personal. Se simte energia si implicarea acestuia. Sportivii sunt pe maini bune. Mult succes!

Leave A Response