Wednesday 21st April 2021,
Federatia Romana de Rugby

Susținere locală pentru rugby-ul din Alba Iulia

24 martie 2021 INTERN

Federația Română de Rugby continuă activitatea de promovare a rugby-ului la nivel local prin reprezentanții regionali ai Departamentului de Dezvoltare. Astfel, în acest sens, marți, 23 martie, la Alba Iulia a avut loc o întâlnire între primarul municipiului, Gabriel Pleșa și Sorin Rus, directorul regional de dezvoltare Transilvania Sud.

În cadrul întâlnirii a fost stabilită strategia de implementare a proiectului de dezvoltare propus, care prevede dezvoltarea infrastructurii rugbistice locale începând cu cea din mediul școlar, formarea unor entități rugbistice locale, pregătirea și formarea unor tehnicieni din zonă. De asemenea, s-a discutat și despre constituirea unui organism local care să coordoneze activitatea, prin înființarea unei asociații județene de rugby.

“Rugby-ul este un sport agreat în cetatea Marii Uniri și apreciat în mod deosebit de către edilul acesteia, care cunoaște perfect valorile jocului și dorește să le implementăm împreună în mediul școlar local, astfel că începând de acum cât mai mulți copii să beneficieze de ele ca educație alternativă nonformală”, a declarat Sorin Rus, DRD Transilvania.

De subliniat faptul că în ultimii doi ani la Alba Iulia au avut loc mai multe activități de promovare a rugbyului. De asemenea, în 2019, după 45 de ani, s-a reînființat secția de rugby din cadrul clubului sportiv, secție de ține și de Universitatea “1 Decembrie 1918”, CSU Rugby Alba Iulia.

326 total views, 3 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response