Thursday 06th May 2021,
Federatia Romana de Rugby

Sprijin pentru introducerea în școlile din Mangalia a rugby tag

19 aprilie 2021 INTERN

La Mangalia a avut loc zilele trecute o nouă întâlnire de lucru a Asociației Județene de Rugby Constanța. Invitați speciali la aceasta au fost reprezentanți ai Primăriei Mangalia, din partea Direcției Cultură și Sport: directorul Eliza Cucu și Ana – Cristina Petrache – inspector de specialitate Compartimentul Sport și Agrement și Lucian Nichita, fostul președinte al acestei direcții.

Pricipalul subiect de discuție l-a reprezentat activitatea sportivă, îndeosebi cea legată de rugby, la nivel local, dorindu-se o practicare amplă a acestui sport. Primul pas urmează să fie făcut prin introducerea rugby-ului tag la nivelul școlilor după care, elevii care doresc să practice mai mult acest sport, să fie îndrumați spre clubul din localitate.

“Este a doua întâlnire pe care o avem cu reprezentanții Primăriei Mangalia pentru că în urmă cu două săptămâni am avut discuții premergătoare acestei ședințe de lucru. Le mulțumim pentru sprijinul pe care ni l-au arătat, este extrem de important pentru noi să știm că autoritățile locale își doresc o strategie pe termen lung și se gândesc la binele comunității pentru că toți știm, copiii care fac sport, care sunt încurajați să facă mișcare, regulat, într-un cadru organizat, sunt un mare plus pentru comunitate. Până la deschiderea școlilor primul pas pe care îl facem este organizarea unui curs de rugby pentru instruirea profesorilor care doresc să se implice în acest proiect, un curs gratuit, pus la dispoziție de Federația Română de Rugby, care să le ofere în primul rând ABC-ul acestui sport. De asemenea, un sprijin local foarte important pentru noi este cel al domnului Claudiu Stamate, directorul Direcției Asistență Socială, pentru că ne dorim să ajungem la toți copii, să putem să îi creștem și să-i formăm în acest sport”, a declarat Constantin Gheară, director de dezvoltare Dobrogea.

La întâlnirea de lucru AJR Constanța au participat: CS Cleopatra Mamaia – Victor Bezușcu, LPS “Nicolae Rotaru” Constanța – Director Andrei Szemerjai, profesor-antrenor Nicolae Mocanu, ACS Cumpăna – Florin Băcioiu, CSO Ovidiu – Dan Radu, Waves Academy – Cosmin Glodeanu, ACS Tomitanii – Cristian Cojocaru, ACS Constanța -Florian Constantin, Sorin Trancă -profesor la Facultatea de Educație Fizică și Sport, ACSR Tineret Municipal Calatis Mangalia – Aurică Murguleț. Au lipsit reprezentanții CS Năvodari, aflați în deplasare cu echipa la Petroșani, la meciul din etapa a doua din Divizia Națională de Seniori și din cauza problemelor medicale, Cornel Vasile, antrenor la CS Kogalniceanu.

Fideli regulii stabilite de a avea fiecare ședință a asociației în fiecare locație a membrilor afiliați, următoarea întâlnire va avea loc la Năvodari.

232 total views, 6 views today

Ti-a placut acest articol? Distribuie-l!

Leave A Response