Friday 30th October 2020,
Federatia Romana de Rugby

Vino la Rugby!

Situația epidemiologică din ultimele luni a afectat multe domenii de activitate printre care și sportul. Întreruperea competițiilor, pierderea sprijinului financiar pentru multe echipe, mai mult, unele dintre acestea desființate, totul intrând într-un regres fără precedent.

Această problemă se reflectă și asupra activității la nivel de copii, cel mai important segment în ce privește baza de selecție pentru sportul de performanță. Antrenamentele suspendate coroborate cu reluarea recentă a lor însă desfășurate cu respectarea normelor în vigoare, fără posibilitatea de reluare momentan a competițiilor, au făcut ca mulți dintre copiii ce practicau o formă de sport să renunțe în ultimele luni.

Practicarea sportului de către copii este extrem de importantă pentru dezvoltarea și creșterea lor, îmbunătățindu-i sănătatea atât sub aspectul fizic, cât și psihic. Sportul este, de asemenea, un instrument de socializare și de dezvoltare a valorilor: disciplină, răbdare, concentrare. Din acest punct de vedere, deprinderea de a face mișcare în mod organizat și sustinut trebuie să fie o componentă importantă a acestui proces de formare.

Dorind să vină în sprijinul sportului de masă și să susțină practicarea sportului de către copii într-o formă organizată, Ministerului Tineretului și Sportului acordă sprijin financiar sub formă de voucher copiilor născuți în perioada 01.01.2005 – 31.12.2014 care se vor legitima pentru prima dată la un club sportiv deținător al certificatului de identitate sportivă emis de MTS. Voucherul este în valoare de 300 lei și se poate folosi exclusiv pentru achiziționarea de echipamente sportive.

  • Ajutorul se acorda in anul 2020 în vederea achiziţionării de echipamente sportive pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor născuţi în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2014 şi care nu au mai fost legitimaţi la un club sportiv, în vederea practicării sportului de performanţă.
  • Valoarea unui voucher este de 300 de lei (venit neimpozabil) și se acordă de la bugetul de stat prin bugetul MTS.
  • Voucherul se acordă persoanelor prevăzute la art. 1 (copiilor născuţi în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2014) care se legitimează în cadrul unui club sportiv începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei până la data de 30 noiembrie 2020.
  • Voucherul este netransmisibil, având o perioadă de valabilitate de 6 luni de la data tipăririi.
  • Pentru a putea beneficia de vouchere, persoanele prevăzute la art. 1 se vor legitima la un club sportiv, deţinător al unui certificat de identitate sportivă.
  • Cererea pentru acordarea voucherelor se depune de către părintele sau reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la art. 1 la clubul sportiv la care acestea se legitimează.
  • Situaţia centralizată privind beneficiarii de vouchere se depune de către clubul sportiv la care s-au legitimat persoanele prevăzute la art. 1 la direcţia judeţeană pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul structura sportivă, care sunt si unitati ce vor distribui aceste vouchere.

Informații suplimentare privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță:

  • Ordonanța de Urgență poate fi consultată aici.
  • Ordinul pentru aprobarea Normelor Metodologice privind acordarea unui ajutor financiar sub forma de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță, poate fi consultat aici.
  • Documentele care trebuie complete de părintele/tutorele legal al copilului care se legitimeaza, aici.
  • Documentul care trebuie completat de clubul ce depune solicitările la DJST, aici.

Pentru informații suplimentare legate de cluburile la care vă puteți înscrieți copiii, aflate în apropierea dumneavoastră, puteți lua legătura cu directorii de dezvoltare regionali ai Federației Române de Rugby:

Director Național de Dezvoltare     Popa Ciprian 0744115314 ciprian.popa@frr.ro
Moldova Nord                                     Budisteanu Bogdan 0734444000 bogdan.budisteanu@frr.ro
Moldova Sud                                       Secuianu Dorian 0747317969 dorian.secuianu@frr.ro
Dobrogea                                             Gheara Constantin 0767791823 constantin.gheara@frr.ro
Bucuresti/ Muntenia Sud                Antonio Dumitru 0721827572 antoniodumitru@frr.ro
Muntenia Nord                                   Bonea  Florin 0731507480 florin.bonea@frr.ro
Transilvania Centru                           Giucal Marcel 0768087821 giucal.marcel@frr.ro
Transilvania                                          Rus Sorin 0740215886 sorin.rus@frr.ro

203 total views, 1 views today